Florin Gardoș, aproape de o despărțire de Steaua: „E timpul să plece. E mai bine cotat în acest moment decât Chiricheș”

Florin Gardoș, aproape de o despărțire de Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • De numele lui Florin Gardoș au fost legate mai multe zvonuri privind un eventual transfer (s-a scris inclusiv de interesul Romei), dar în ultimele zile au apărut unele informații despre o posibilă plecare a fundașului la Dinamo Kiev, echipă dispusă să plătească șase milioane de euro pentru internaționalul de 25 de ani.

Adrian Bumbescu, omul care l-a recomandat pentru transferul la Steaua, îi recomandă acestuia să mai rămână un sezon la Steaua și apoi să aleagă un transfer în Vestul Europei. Acesta crede că în momentul actual valoarea lui Gardoș este mai mare decât a lui Chiricheș, fundaș vândut de Steaua în urmă cu un an la Tottenham în schimbul sumei de 9 milioane de euro.

„E timpul să plece de la Steaua, dar sfatul meu e să mai rămână un an. Dinamo Kiev nu e o echipă de prim plan în Europa, iar la Steaua ar putea să acumuleze o nouă experință în Liga Campionilor. Eu aș prefera pentru el un transfer în Anglia. A demonstrat că a avut tărie și a jucat foarte bine sezonul trecut, după care a prins și echipa națională. Gardoș e mai bine cotat în acest moment decât Chiricheș. El poate pleca pe o sumă cuprinsă între șapte și zece milioane de euro dacă ar avea o ofertă din Vest”, a spus Adrian Bumbescu la Sport.ro.

Bumbescu a mai precizat că Steaua are jucători care să acopere eventualele plecări de jucători din această vară.

„Steaua rămâne o forță chiar dacă vor pleca jucători precum Gardoș sau Latovlevici. Ei se gândesc și la viitor și aduc jucători care îi pot înlocui cu succes”, a mai spus fostul jucător al Stelei.

3.000.000 de euro este cota lui Florin Gardoș, conform transfermarkt.de
25 de ani are stelistul Florin Gardoș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×